Spectacolul este o îndrăzneaţă aducere în prezent a unui gen dramatic tradiţional: „Commedia dell arte” . Regizoarea şi actriţa Silvia Răileanu a montat „ Slugă la doi stăpîni „ după Carlo Goldoni îmbinînd elemente de teatru clasic cu unele specifice teatrului contemporan, într-un ansamblu în care se cîntă, se dansează, se fac acrobaţii, se plînge, dar mai ales se rîde. Personajele se joacă de-a stăpînii şi supuşii, pun în discuţie prejudecăţi vechi de cînd lumea, neafectate de curgerea secolelor şi devenirea civilizatoare. În spatele feţelor multiple pe care le imbracă istoria rămîne problema iubirii şi cea a relaţiei dintre cel care conduce şi cel condus, dintre cel care cere şi cel care dă. Originală prin decor si comunicarea specială pe care artiştii o realizează cu spectatorii, piesa de teatru susţinută de cei 28 de tineri ai trupei ALTER aduce lumină, zîmbet şi seninătate în inimi, face ca timp de o oră jumătate lumea să fie mai bună, mai simplă, mai senină. Premiată anul acesta la diferite festivaluri de teatru, pentru spectacol şi interpretare: Marele premiu pentru cel mai bun spectacol la Festivalul „Lyceum”, premii pentru interpretare feminină şi masculină, premii speciale acordate de instituţii de cultură pentru interpretare deosebită, Premii speciale de interpretare din partea juriului si nominalizari pentru regie, interpretare şi scenografie la Festivalul National „Mihail Sorbu”.
Sustinerea acestui eveniment de catre trupa ALTER este total voluntara şi se subordonează scopului umanitar al proiectului „Trebuie doar sa vrei!” proiect creat de Cercul Olimpic „Maricica Puică”, Iaşi. Donaţiile obţinute cu ocazia acestui eveniment vor fi folosite pentru desfasurarea mai multor acţiuni la Grupul Scolar „Vasile Pavelcu”.
Spectacolul se desfăşoară Luni, 24 Noiembrie 2008 ora 18, in sala Gaudeamus a Casei de Cultura a Studentilor. Pretul unui bilet este 5 lei.